E-mail: welcome@bodyupgrade.ro | Mobil: 0722 908 450

Archive for aprilie, 2015

16 Apr 2015

Cum am slăbit după naștere sau cum să ajungi în cea mai bună formă fizică în care ai fost vreodată

Bună, sunt Raluca și sunt BodyUPgrade addicted!

De la început trebuie să spun… este nevoie de răbdare, perseverență și ambiție. Și un tip de antrenament care să îți placă. Mult. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Momentul ăla în care îți spui “Stop! E timpul să fac ceva și pentru mine” e decisiv. Este o decizie și un impuls de moment, cel puțin așa a fost la mine. Este acel moment în care îți spui că dacă nu fac asta acum, nici nu o să o mai fac vreodată pentru că mereu apare altceva, mereu amâni, mereu există un mâine care clar ți se pare mai bun ca azi. Asta se aplică în cazul oricui, nu numai în cazul proaspetelor mame, însă tentația și motivația mai mare să amâne o au cele din urmă, care au și niște scuze reale să facă asta.

Viața după apariția unui copil se schimbă complet. Nimic din ce știai înainte nu mai e la fel, temerile tale nu mai sunt aceleași, sunt infinit mai mari și unde mai pui că pe lângă puiuțul de om care depinde 100% la tine și care îți ocupă gândurile și timpul, mai dai din când în când nas în nas cu reflexia ta în oglindă. Te prefaci că nu ai văzut, pleci capul și îți vezi de ale tale (pardon, de ale puiului), însă deja în mintea ta, inconștient, îți spui “aia eram eu? Really?”

La mine totul s-a întâmplat într-o zi. O singură zi, după vreo 5 luni după naștere, 5 luni de procrastinare, când am vazut pozele de la botezul celei mici. M-am surprins trecând într-o mare viteză peste pozele în care apăream eu. Întâmplarea a făcut să remarc un detaliu într-o imagine în care apăream și eu și care m-a facut să vreau să revăd imaginea respectivă. Atunci m-a “lovit” realitatea. Chiar nu eram deloc atât de flawless pe cât îmi imaginam eu că sunt. Ce-i drept nu am auzit pe nimeni să se mire și să spună “vai, dragă, dar ce bine arăți. Nici nu se vede că ai născut.”, dar nu m-am gândit la asta. Mi-am spus că oamenii sunt obișnuiți cu mine așa cum sunt, cu forme pentru că, deși nu sunt un anti talent la sport și în copilărie ai mei s-au preocupat și de educația mea fizică, nu am fost niciodată o silfidă și nici în ultima perioadă nu m-am omorât cu sportul. Ce atâtea complimente? Uite aici minunăție de copil.

Dar totuși am zis să arunc un ochi pe net să văd ce mai e “hot” în materie de sport (nu că aș fi fost vreodată la curent cu tendințele în materie de antrenamente). Nu știam ce caut, dar căutam ceva. Am dat peste mai multe alternative pe care le-am exclus din diverse motive (că e departe, că nu mi-a plăcut răspunsul pe care l-am primit… normal… motive să nu fac nimic defapt… ce altceva?). Dau într-un final peste pagina BodyUPgrade. Ok… deja au trecut cam multe ore cu laptopul în brațe (norocul meu cu o bebiță liniștită), cred că e cazul să mă decid. It’s now or never. Trimit mesaj, primesc răspuns aproape instantaneu și ma gândesc în sinea mea că ce se poate întâmpla. Cel mai probabil plătesc, mă duc de 2 ori și îmi găsesc scuze să lipsesc (nu ar fi fost prima oară).

Încredințez copila în brațele bunicilor, bucuroși de altfel să vadă că fac în sfârșit ceva pentru mine, și pornesc spre sală. Mă înființez acolo cu gânduri mărețe și cu încredere că nu mă doboară pe mine o oră de sport. Ce poate fi atât de greu? Deși mă uitam în jur și îi vedeam pe toți atât de tonici și willing to sweat.

Dar ce să vezi? Nu reușeam să îmi ridic picioarele mai mult de 10 cm de podea, să fac o flotare nici nu se punea problema. În tot timpul ăsta Robert, care știa că vin după o operație de cezariană, îmi spunea să lucrez în ritmul meu, să nu forțez mai mult decât este cazul și evident să îl anunț dacă simt vreo durere sau vreo senzație neplăcută. Eu ce să îi spun? Că simt o intensă senzație neplăcută că sunt cea mai proastă grasă din curtea școlii? Absolut nicio durere de altă natură, decât cea a mușchilor mei trecuți prin 9+5 luni de mâncat bine, stat în mașină, pe canapea și la birou. Scuza ideală!

Am plecat după prima oră de antrenament cu durere. În suflet, mai ales. Am zis că mai încerc încă o oră, că poate am avut eu o zi mai proastă, poate am fost obosită după ore puține de somn și alăptat la cerere. M-am ambiționat să merg oră de oră, de 3 ori pe săptămână, să dau tot ce pot. Doar era septembrie și Robert mă asigurase că dacă mă țin de treabă, în primăvară nu o să mă recunosc. Hm… merită încercat, de ce nu?

NU spun de câte ori am vrut să renunț. De câte ori nu mi-am inventat singură scuze că azi nu mă duc și totuși, într-un final, conștiința nu mă lăsa să nu mă duc. Așa au trecut primele 2 luni în care am avut prima revelație din noua mea viață de om activ fizic. Rezistam la aproape toată încălzirea, puteam să fac câteva flotări, săritul peste gărdulețe nu mai era cutremur de gradul 7 pe scara Richter. Unde mai pui că începuse să îmi placă atât de mult, încât lumea mea se învârtea numai în jurul copilului și a antrenamentelor. Luni, miercuri și sâmbătă erau zilele mele preferate din săptămână. Îmi pregăteam plecarea la sală încă de dimineață, cu alt tonus, altă energie. Am căpătat un optimism demn de invidiat, mi s-a activat starea de bine, mă ocupam de fetița mea cu multă energie, urcam și coboram scările cu din ce în ce mai puțin efort.

What? Is this thing really working? YES, it is. Cântarul nu indica vreo diferență notabilă, dar oglinda da. Hainele se așezau altfel, am început să ies la plimbare cu căruciorul și să mă mai lipesc de vreun lucru din magazine (am uitat să vă spun că până atunci nu numai că refuzam să îmi mai cumpăr vreun lucru nou, dar am și dat aproape tot din garderoba mea, resemnată fiind că nu o să le mai port niciodată, doar acum sunt femeie serioasă, cu copil mic și nu mă mai bucur la astfel de lucruri).

Faza cu kilogramele minus la cântar s-a întâmplat brusc. Scăderile mici, dar constante în greutate, pe care nu le băgam în seamă, s-au adunat și după 4 luni de antrenamente cântăream cu 8 kg mai puțin… așa, pe nesimțite, frumos, fără piei atârnate, fără brațe lăsate. Pur și simplu au dispărut. Nu am urmat vreo dietă că doar alăptam și nu puteam să îmi privez copilul de tot ce e mai bun doar pentru că vreau eu să arăt bine, însă am fost mai atentă. Am redus treptat cantitatea de pâine, am exclus întâi sucurile acidulate și, treptat, și pe cele așa-zise naturale, dulciuri doar dacă nu se mai putea altfel. Și s-a putut. Au mai trecut 2 luni și deja 14 kilograme minus.

Povestesc lucrurile astea acum, după un an și jumătate în care nu am făcut pauză de antrenamente mai mare de o săptămână. Un an jumătate în care am înlocuit masa de grăsime pe care am acumulat-o nu numai în timpul sarcinii și după, dar și pe cea cu care pornisem la drum înainte să rămân însărcinată. Am ajuns la cea mai bună formă fizică în care am fost vreodată în viața mea, iar acum nu mai concep viața fără antrenamente de 3 ori pe săptămână. După atâta timp încă nu m-am plictisit de orele de BodyUPgrade și rămân consternată de multe ori de imaginația lui Robert de a inventa noi și noi exerciții. Se presupune că în timpul ăsta le-am cam făcut pe toate, nu? Nu e chiar așa. Oră de oră exerciții noi, combinații noi, pe care le fac mai bine, mai intens.

Acum am o rutină constantă de antrenamente. Reușesc cumva să combin și jobul de mama, și jobul în agenție și să mă țin și de antrenamentele de 3 ori pe săptămână. Recunosc că ajutorul părinților mei cu cea mică este de neprețuit, însă variante se găsesc.

Trebuie doar să reușesti să treci peste o limită psihică pe care singură ți-o impui, să reușești să îți găsești motivația de a continua, de a încerca sa faci lucrurile din ce în ce mai bine. Este exact ca atunci când în viața ta apare un copil. Este greu la început, ai impresia că nu vei reuși niciodată, dar știi că trebuie să mergi mai departe și să găsești soluții să depășești momentele grele. Și vine ziua în care realizezi că faci totul cu o ușurință pe care nu ți-ai putut-o imagina vreodată.

 

16 Apr 2015

NOU! Recapătă-ţi silueta după naştere

 

Este important să fii trup şi suflet alături de puiul tău din primele momente împreună, însă la fel de important atât pentru el, cât şi pentru tine  este ca tu să fii o mamică plină de energie. Deşi nimic nu se compară cu bucuria cu care cel mic îţi umple sufletul, vine un moment în care începi să te gândeşti şi la tine şi la ce poţi face pentru a-ţi recăpăta silueta sau, de ce nu, chiar să ajungi în cea mai bună formă fizică în care ai fost vreodată.