E-mail: welcome@bodyupgrade.ro | Mobil: 0722 908 450

Au început înscrierile BodyUPgrade Bye Bye Summer Edition! Din 22 septembrie venim mai aproape de tine

1 Sep 2014

Au început înscrierile BodyUPgrade Bye Bye Summer Edition! Din 22 septembrie venim mai aproape de tine

După o vară plină, în care oricât de mult ai încercat să îţi păstrezi obiceiurile sănătoase şi rutina de antrenamente, cu siguranţă au existat momente în care ţi-ai spus „I only live once”, îţi reintri în ritmul zilnic: job, antrenament, acasă şi probabil o ieşire din când în când cu prietenii.

Şi pentru că ştim cât de important este pentru tine să nu depui un efort foarte mare ca să ajungi la sală, venim noi mai aproape de tine. Din 22 septembrie, odată cu startul ediţiei BodyUPgrade Bye Bye Summer, inaugurăm STUDIOUL BodyUPgrade (Str. Dragoslavele nr. 2, Sector 1, zona Piața Victoriei) pe care l-am gândit special mai aproape de tine, într-o zonă uşor accesibilă, ca să nu îţi mai găseşti aşa uşor scuze să sari peste antrenamente. Ai la dispoziţie 180 mp în care, alături de Robert, vei învăţa pas cu pas că nimic din ce credeai că nu poate face corpul tău nu este imposibil. Şi vei vedea cum încet încet corpul tău se schimbă şi împreună cu el şi modul în care gândeşti, te porţi şi te simţi. Pentru că nimic nu îţi dă mai multă încredere în tine decât să ştii şi să simţi că arăţi aşa cum îţi doreşti. Cel mai complex şi eficient program de slăbire şi tonifiere se mută în casă nouă, de data aceasta la el acasă.

Am gândit pentru tine un spaţiu în care să te simţi bine, să uiţi de statusuri, meetinguri, mailuri şi să te gândeşti doar la tine şi la ceea ce doreşti să schimbi în bine la felul în care arăţi. Indiferent de cum alegi să vii la antrenamente  (pe jos, cu mijloacele de transport în comun sau cu maşina) ai foarte aproape de studio staţia de metrou Piaţa Victoriei şi o parcare permanent supravegheată unde îţi poţi lăsa maşina pe durata antrenamentului. Pentru că nu vrem să ai un stres în plus. Şi nici să întârzii la antrenamente că nu ai găsit loc de parcare.

Robert va desfăşura aici, pe lângă antrenamentele BodyUPgrade de 3 ori pe săptămână (programul exact al orelor de antrenament îl vom anunţa în cel mai scurt timp,  keep an eye on us), şi ore de private training, pentru cei cu un program special şi care nu reuşesc să ajungă la programul BodyUPgrade. Sau pentru cei mai timizi :).

Pentru înscrieri, întrebări sau dacă vrei doar să ne cunoşti şi să îţi povestim mai multe despre BodyUPgrade, ai la dispoziţie formularul de contact, unde dacă ne dai câteva informaţii despre tine, te vom contacta în cel mai scurt timp. Sau dacă îţi este mai simplu ne poţi trimite un e-mail la adresa robert@robertdinescu.ro, unde te rugăm să ne laşi un număr de telefon pentru că este mai simplu să te sunăm noi direct. Ne găseşti şi pe Facebook pe pagina oficială BodyUPGrade. Da, ne poţi scrie şi aici. Sau, şi mai simplu, ne poţi suna tu direct la 0722908450.

Despre programul de antrenamente BodyUPgrade este bine să ştii că nu îţi va redefini numai corpul, îţi va oferi o nouă percepţie asupra a ceea ce înseamnă un antrenament cu adevărat eficient şi asupra capacităţilor tale fizice. Îţi redefineşti corpul şi mintea şi înveţi ce înseamnă perseverenţa şi ambiţia şi cum te ajută ele să obţii corpul pe care ţi-l doreşti. Mai multe despre program poţi afla aici sau ne poţi întreba pe noi direct.

Ca să îţi fie mai simplu şi să nu mai cauţi tu informaţia. îţi spunem că o ediţie BodyUPgrade se desfăşoară pe durata a două luni, cu o frecvenţă de 3 ori pe săptămână, ai sesiuni de coaching one to one cu Robert de câte ori simţi nevoia pentru că sigur vrei să afli ce trebuie să schimbi în modul tău de viaţă pentru ca rezultatele să fie mai rapide, primeşti sfaturi nutriţionale care să fie uşor de urmat. Este bine să ştii ca Robert nu este adeptul dietelor restrictive care să te streseze în plus (pentru că ştim că nu mereu ai timp să urmezi o dietă care presupune să îţi cântăreşti fiecare bucăţică de mâncare) şi te va sfătui şi convinge că o dietă echilibrată este cea care te ajută să îţi  îmbunătăţeşti starea de sănătate şi să ai mai multă energie şi rezistenţă la antrenamente.

Preţul pentru o ediţie de 2 luni de antrenamente BodyUPgrade este de 250 euro (TVA inclus). Pentru a-ţi păstra prioritatea la înscriere este necesar să achiti integral valoarea programului pana pe 19 septembrie 2014. Contactează-ne pentru mai multe detalii legate de modalităţile de plată. Poţi obtine un discount de 25% dacă achiţi în avans 2 ediţii BodyUPgrade, iar astfel preţul cumulat al celor două ediţii va fi de numai 400 euro! În plus, dacă îţi convingi un prieten să se înscrie şi să achite integral valoarea unei ediţiii, beneficiezi de un discount de 10%.

UPDATE!

Orele se desfăşoară după următorul program:

  • grupă 1 – luni, miercuri, vineri începând cu ora 18.00
  • grupă 2 – luni, miercuri, vineri începând cu ora 19.30
  • grupă specială bloggeri – marţi, joi de la 19.30, sâmbătă de la ora 10.00

Comments are closed.